tipuri de oameni

Una din multele filozofii spune ca noi suntem ceea ce oamenii din jurul nostru cred despre noi. dar fiecare persoana ne percepe in mod diferit, asa ca pt fiecare insemnam altceva. asta ar insemna ca avem personalitate multipla dar prefer sa nu cred asta. asa ca oamenii din viata fiecaruia se impart in mai multe categorii.



Oamenii care ne sunt indiferenti:



Sunt oamenii pe care ii vedem pe strada fara sa ne atraga atentia cu nimic sau persoane din anturajul cunostiintelor noastre. aici intra colegi(sau fosti) de clasa ai iubitei/iubitului, vecini, oameni care apar in jurul nostru adusi de prieteni dar a caror persoana nu ne intereseaza. sunt oameni care ar putea insemna mai mult pentru noi dar nu le dam aceasta sansa.

Oamenii pe care ii uram:


Toti avem persoane in viata noastra pe care ne dorim sa nu-i fi cunoscut. sunt persoane care ne-au facut un rau la un moment dat, un rau pe care noi n-am putut sa-l uitam sau iertam. si nu ne-am gandit niciun moment, din egoism, ca poate si ei au fost egoisti si au vrut sa le fie lor bine si noua rau decat sa fie invers. un tip care ne-a furat iubita sau o profesoara care ne-a cerut exmatricularea ne-au facut un rau, dar asta pentru a le fi lor bine. unii n-au putut minti pentru noi si astfel am intrat in bucluc. dar vorba unui banc, nu intotdeauna cine te baga in cacat iti vrea raul. pe unii ii uram ca au fost sinceri cu noi, poate prea sinceri, pe altii ca nu au fost. pe altii nu-i suportam ca sunt mai buni ca noi sau au ce ne dorim si noi. tuturor celor care intra in aceasta categorie le dorim raul chiar daca o recunoastem sau nu si chiar daca merita sau nu.



Oamenii pe care i-am vrea in viata noastra:



In categoria asta intra tipa buna pe care ai vazut-o pe strada, tipul "cool" al liceului in al carui anturaj ai vrea sa fii, colega de scoala care nu te baga in seama etc.



Oamenii pe care ii avem ca model:



Sunt oamenii pe care ii vedem la TV sau vreun scriitor. pot fi chiar parintii nostri sau vreun profesor(mult mai rar...cred ca majoritatea prefera sa ajunga ca Mutu decat sa ajunga ca Stoica). putem admira de asemenea un medic, un personaj de film, un director de companie sau un avocat. modele putem gasi peste tot, insa perfect ar fi sa ni le alegem cu grija.



Oamenii pe care suntem obisnuiti sa-i iubim:



Stiu ca suna ciudat subtitlul, dar aici intra de obicei rudele apropiate(parinti, frati, bunici). de mici suntem obisnuiti cu ei, stim si ni se spune ca trebuie sa-i iubim pt ca si ei ne iubesc si orice rau credem noi ca ne-ar face e spre binele nostru. ma refer aici la cazurile nefericite de parinti care te fac in multe momente sa-i urasti din diverse motive( prea severi, nu-ti pot oferi ce vrei, alcoolici etc). sau de cate ori nu ti-a venit sa-ti pocnesti fratele/sora(daca ai unul/una)? de cate ori nu te-a suparat bunica ta? si totusi dupa un timp ti-a trecut si ai continuat sa traiesti cu ei si sa spui ca-i iubesti pentru ca...asa ai fost obisnuit de mic.



Oamenii pe care credem ca i-am iubit sau ca inca ii mai iubim:



Sper ca ati remarcat acel "credem". aproape toti am avut o relatie serioasa. am "iubit" acea persoana, "am pus botu", cum vreti voi sa spuneti. unii inca au o relatie serioasa, insa parca ceva scartaie, nu? relatia a ajuns sa nu mai existe sau in celalalt caz parca nu mai e ca in prima parte a ei. relatiile se destrama pentru ca in prima parte a lor cei implicati incearca sa para ceea ce ar vrea partenerul lor sa fie, insa aceasta imagine nu se poate mentine mult timp si atunci relatia cedeaza sau se mai tine doar de-un fir de ata. credem ca ne-am gasit "jumatatea" si traim fericiti o perioada de timp, apoi incepem sa realizam ca nu e asa. de multe ori asta se intampla si in relatiile de prietenie. asa ca acest tip de persoane din viata noastra fac parte din aceasta categorie.

Oamenii pe care ii iubim:

Ei bine, in aceasta categorie poate intra oricine. parintii care intr-adevar merita, prietenul care e tot timpul langa tine, colega de clasa care-ti ajunge sotie intr-un final, chelnerita din barul preferat pentru ca stie intotdeauna ce bere sa-ti aduca fara sa intrebe, colega de banca a unei foste colege pentru ca intamplator merita, pustii din fata blocului care prefera sa se joace fotbal decat sa stea in fata calculatorului jucandu-se CS sau DOTA etc. sunt persoane care te fac fericit doar cand le privesti sau te gandesti la ele si nimic nu-ti poate intuneca mintea cand te gandesti la ele. unele fac parte din viata ta de zi cu zi, altele apar pentru o perioada scurta de timp sau doar o data, dar toate iti vor lasa o amintire care te va face sa zambesti. pentru ca parintii vor muri, chelnerita isi poate schimba locul de munca, colega fostei colege se poate supara oricand pe tine sau poate pleca in afara tarii, pustii vor creste si n-o sa-i mai vezi. dar tu i-ai iubit, macar pentru cateva secunde cat i-ai privit si amintirea lor va ramane si te va face fericit atunci cand vei sta linistit in sezlong la tara cu un pahar de bere in mana si vei juca septica cu nepotii tai.

teorie...

in ultimul timp m-a preocupat din nou problema religiei, dar de data asta problema era ridicata asupra existentei acelei forte superioare. raspunsul a venit fara sa ma chinui prea tare, fara sa studiez atent Biblia si alte carti. o varianta de raspuns mi-a oferit-o un adolescent german, aflat in Bucuresti pentru manifestatiile anti-NATO(desi el mi-a spus ca viziteaza Bucurestiul, nu prea cred in coincidente, plus ca impartea niste fluturasi). tipul acesta mi-a intins un fluturas, scris in romana, despre Apocalipsa(cea din Biblie) si cei patru cavaleri ai acesteia. dupa ce am citit putin fluturasul, tipul s-a apropiat din nou de mine, s-a prezentat si am inceput sa vorbim. mi-a explicat ce e cu fluturasul acela, apoi m-a intrebat daca eu cred in viata de apoi. i-am spus parerea mea(neinteresanta in contextul acesta), raspunsul lui a fost ca el personal crede in viata de apoi, dar nu cea amintita de Biserica. fraza lui a continuat cu: "If God is Love, [...]".

aici m-am oprit si vreo 30 de secunde nu l-am mai ascultat, revenindu-mi in minte aceasta idee, ca Dumnezeu e iubire. discutia cu el a continuat dar deja nu mai e interesanta. asa ca de la acest incident m-am tot gandit la ce inseamna: "Dumnezeu e iubire". atotputernicul si atotstiutorul, creatorul lumii, cel ce vegheaza asupra noastra este iubirea. incet incet in mintea mea aceasta teorie a prins sens. se stie despre puterea iubirii(ma refer la toate tipurile de iubire).

singura problema in mintea mea aparea la Creatie. Dumnezeu trebuia sa fie o fiinta foarte foarte puternica pentru a crea un Univers care sa se afle intr-o asemenea armonie. orice teorie stiintifica ati lua, evolutionista, Big Bang, orice, poate fi explicata cu ajutorul dragostei.

in mintea mea toate astea au sens, o sa va si explic in particular(celor interesati) de ce. dar daca pentru voi nu are sens si aveti argumente va rog sa mi le prezentati.

valentine's day

Unii s-ar astepta la o declaratie de dragoste, altii la un post in care sa fac o caterinca nereusita de aceasta "sarbatoare". N-o sa fac niciuna nici alta pentru ca...nu-mi vine. Pentru ca love sucks almost all the time. Si nu e ceva de care sa faci caterinca. M-as putea lua de sarbatoare in sine dar am facut asta deja anul trecut.
imaginati-va o discutie intre 2 iubiti care formeaza un cuplu de ceva timp, iar in relatia lor au trecut prin destule:

fata: love sucks sometimes...
baiat: nu doar sometimes
fata: all the time?
baiat: nici chiar asa
fata: mda...
baiat: undeva intre uneori si tot timpu e deseori
fata: vad ca tu ai o parere si mai buna decat mine...
baiat: eu am mai iubit pana la tine
fata: da... si de la un anumit punct incepi sa te plictisesti...
baiat: te-ai plictisit?
baiat: nu e o intrebare capcana
baiat: sau rautacioasa
fata: eu nu
fata: eu nu m-am plictisit
fata: insa am senzatia ca altii da...
baiat: at d unde stii ca la un mom dat te plictisesti?
fata: pentru ca ma uit la tine...

love sucks. yes it's true. in cazurile bune incepe prin flirt. se plac reciproc si unu din ei face primul pas, timid, si asteapta raspuns. de aici variantele sunt multe, dar noi vrem sa vorbim despre o relatie, asa ca dupa ce tipul(asa se intampla in general) ii face curte fetei, ea accepta, si incep sa formeze un cuplu. de-aici relatia evolueaza: intalniri dese, mici cadouri, sms-uri si convorbiri la telefon cu nemiluita, apar numele de alint, rasfatzuri, pana ajung sa-si spuna ca se iubesc. evolutia relatiei continua, se ajunge la relatii sexuale de multe ori, ei sunt din ce in ce mai fericiti si nu vad cum ar putea trai fara "sufletul pereche". dar intervine rutina. se duc in aceleasi locuri, cu din ce in ce mai putine persoane pt ca intr-un final majoritatea cunoscutilor se satura de ei. se obisnuiesc unul cu celalalt si ajung sa se surprinda din ce in ce mai putin unul pe celalalt. subiecte de discutie apar din ce in ce mai putin, in general barfe despre altii. bineinteles ca certurile nu lipsesc pt ca intervine o anumita stare(greu de explicat) de irascibilitate, iar amandoi devin mai egoisti. o sa mai sar peste etape pt ca ele variaza dar finalul este in general acelasi: cel putin unul dintre ei este deranjat de rutina, vrea sa simta ca traieste, alte persoane de sex opus incep "sa-i faca cu ochiul", se gandeste mai mult la el, placerea nu mai e atat de mare, parca nici dorul nu mai e acelasi, nu mai e la fel de puternic, dar totusi se iubesc. de fapt nu mai e dragoste, e atasament.
si totusi... care e solutia, pt ca nici cu el/ea nu e bine, dar nici fara nu vrea? stie careva?

sa iubesti?...sau mai bine nu?

sa ai o persoana care sa te inteleaga. sa-ti fie alaturi. sa te bucuri atunci cand o vezi si sa traiti clipe minunate impreuna. cand esti departe de ea sa fii in majoritatea timpului cu mintea departe, evident la persoana respectiva si sa te gandesti ce bine ar fi fost sa fie si ea acolo. esti departe de ea si mergi pe strada si iti strangi mana ca si cum ai tine-o de mana si iti imaginezi ca te plimbi cu ea. sa impartiti totul, chiar si patul, sau mai ales patul. incepi sa ai vise de genu "o sa ma casatoresc cu persoana asta si o sa facem n copii si o sa avem o casa la munte, 15 mashini, iar colegu meu de banca imi va fi nas. si in acelasi timp suferi. dc? pt ca ba ti-e dor, ba te certi, ba face involuntar un gest care te deranjeaza, apare despartirea chit ca ea vine in urma unui conflict sau in urma mortii.
deci cum e mai bine? sa iubesti? sau doar sa te distrezi? nu vorbesc de persoane trecute de 30 de ani sa zicem, chiar daca cunosc si persoane casatorite care nu se iubesc. vorbesc aici de adolescenti, de tineri, de noi. e mai bine sa iubesti cu tot ce inseamna asta? iti aduce iubirea fericire? e mai bine sa iti faci planuri pt ca apoi sa suferi pt ca niciodata nu va iesi exact cum ti-ai dorit? fericit nu vei fi oricum pt ca intotdeauna o sa vrei mai mult. sau e mai bine sa nu ai asteptari? sa nu-ti fie dor, sa nu iti ratezi vacante pentru ca ai vrea sa fie langa tine persoana iubita, sa nu-ti macini nervii, sa ai poate mai mult timp pt tine si prieteni, sa nu fii caraghios cand mergi pe strada, sa poti sa inseli fara mustrari de constiinta, sa nu faci sacrificii degeaba doar pt a sta cu ea sau pt a o vedea, sa nu suferi la despartiri sau chiar si atunci cand arunca o privire mai dulce altei persoane.
faceti si voi balanta si spuneti...cum e mai bine? eu stiu raspunsul...voi ce credeti?