joi, mai 17, 2007

apelul intelectualilor...

Apelul intelectualilor romani pentru respectarea statului de drept si a democratiei


Avem, in clipa de fata, toate motivele pentru a ne exprima profunda ingrijorare fata de situatia politica a tarii. O serie de evenimente recente pune in lumina unul si acelasi lucru: tendinta unor autoritati de a ocoli sau incalca principiile si practicile statului de drept si ale democratiei.

Si mai grav este ca aceste derapaje au loc cu acoperire legala, prin fortarea interpretativa a unor paragrafe constitutionale, ori prin adoptarea de legi si hotarari a caror legitimitate de fond este extrem de discutabila. Or, tocmai acest legalism pur formal constituie un motiv de alarma in plus, deoarece el isi poate disimula cu usurinta caracterul antidemocratic, inducind in eroare o mare parte a publicului.

Desi mai sunt putine zile pina la 19 mai, data referendumului, este ingrijorator faptul ca regulile dupa care se va desfasura acest scrutin electoral s-au schimbat in ultimul moment. Acest fapt incalca o recomandare a Comisiei de la Venetia care cere ca legislatia referendara sa nu fie modificata cu mai putin de un an inainte de tinerea unui referendum.

Simplul fapt ca aceasta legislatie si felul de a o aplica a constituit pana in ultima clipa subiect de dezbatere in mass-media dar si la Curtea Constitutionala reprezinta, in sine, un scandal.

Condamnam decizia comisiei de cultura si mass-media a parlamentului, care, sub diferite pretexte "legaliste", nu i-a alocat presedintelui suspendat Traian Basescu nici un timp de antena propriu la radioul si televiziunea publice in cadrul programelor electorale.

Grave ni se par chiar si tendintele mai generale aparute in cadrul actualei majoritati PSD-PNL-UDMR-PRM-PC de a incerca sa schimbe regulile jocului chiar in timpul jocului: incercarile insistente de a modifica legea referendumului dupa inceperea procedurii de suspendare, ideea de a-i bara d-lui Traian Basescu revenirea la Cotroceni sub diverse pretexte, planuri pentru ingradirea abuziva a drepturilor electorale ale cetateanului Traian Basescu, presiuni manifeste din partea d-lor Mircea Geoana sau Dan Voiculescu asupra Curtii Constitutionale, probabil ca sanctiune fiindca nu a avizat favorabil suspendarea presedintelui.

Atragem atentia in modul cel mai serios ca statul de drept nu se reduce la proceduri cu acoperire legala si ca legislativul nu e decat una dintre cele trei puteri ale statului prin care se exercita suveranitatea populara si in nici un caz o putere absoluta, care nu mai da socoteala nici electoratului, nici puterii judecatoresti, nici principiilor universale ale drepturilor omului.

Reamintim ca si statul comunist avea nenumarate legi si oferea acoperire legala pentru toate abuzurile si crimele, ceea ce nu inseamna ca aceste legi aveau legitimitate. Ar fi extrem de grav daca, din nou, intre legalitatea formala si legitimitate ar aparea o ruptura.

Cerem apasat Guvernului sa organizeze in modul cel mai corect, echitabil si impartial referendumul de pe 19 mai. Solicitam sa se faca toate eforturile pentru a nu-i priva pe numerosii cetateni romani care traiesc si lucreaza in strainatate de dreptul de vot.

In caz contrar, se vor crea imense frustrari destabilizatoare in societate, iar condamnarea Romaniei pe plan international (criticata deja intr-o parte a presei straine) va aduce prejudicii incalculabile poporului roman.

Cerem publicului sa se mobilizeze, sa se informeze si sa se pronunte prin toate mijloacele pasnice impotriva oricaror abateri de la principiile si practicile statului de drept si ale democratiei si, de asemenea, ca la 19 mai sa participe la referendum in numar cat mai mare.

Credem ca numai o participare masiva la vot va bara eficient unele tendinte autocratice ale majoritatii parlamentare si guvernamentale actuale.

Semneaza:
Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Alexandrescu, Mircea Cartarescu, Mihai Sora, Ion Vianu, Traian Ungureanu, Vladimir Tismaneanu, Mircea Mihaies, Andrei Cornea, Monica Lovinescu, Matei Calinescu, Mihnea Berindei, Paul Cornea, Raluca Alexandrescu, Sorin Iliesiu, Dragos Paul Aligica, Ioana Alimanesteanu, Liviu Antonesei, Catalin Avramescu, Adriana Babeti, Hannelore Baier, Victor Barsan, Radu Bercea, Rodica Binder, Corin Braga, Maria Bucur, Ioan Buduca, Radu Carp, Al. Calinescu, Ruxandra Cesereanu, Livius Ciocarlie, Eugen Ciurtin, Andrei Codrescu, Aurelian Craiutu, Anca Crivat, S. Damian, Dennis Deletant, Peter Demeny, Simona Dimitriu, Vasile Docea, Eugenia Duta, Constantin Eretescu, Radu Filipescu, Florin Gabrea, Tom Gallagher, Radu Pavel Gheo, Sanda Golopentia, Armand Gosu, Stere Gulea, Petre Iancu, Anca Domnica Ilea, Daniel Ilea, Marian Ilea, Gelu Ionescu, Rudy Gheorghe Kleckner, Simone Kleckner-Vrabiescu, Cristian Lascu, Alexandru Lazescu, Siliviu Lupascu, Angela Marinescu, Adrian Mihalache, Alexandra Mihalcea, Florian Mihalcea, Mihaela Miroiu, Mihail Neamtu, Eugen Negrici, Virgil Nemoianu, Ioana Nicolaie, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Andrei Oisteanu, Anca Oroveanu, Rodica Palade, Serban Papacostea, Dana Papadima, Andrei Partos, Ioana Parvulescu, Ovidiu Pecican, Horatiu Pepine, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Catrinel Popa, Dumitru Radu Popa, Radu Preda, Tania Radu, Nestor Rates, Serban Radulescu-Zoner, Liviu Rotman, Vlad Russo, Lavinia Stan, Mariuca Stanciu, Ioan Stanomir, Elena Supiur, Anca Sincai, Dan Tapalaga, Andrei Ursu, Cristian Vasile, Vasile Astarastoae, Anca Vasiliu, Sorin Vieru, Daniel Vighi, Smaranda Vultur, Felicia Waldman, Christina Zarifopol-Illias, Vlad Zografi, Alexandru Zub.

4 comentarii:

BlackStar spunea...

buei...nu te mai "vizitez" ..c-ai dat-o pa politice :D

botzo spunea...

din pacate/fericire ma intereseaza viitorul meu asa k momentan o dau in politice...

Anonim spunea...

oricum nu poti face nimic in privinta asta...ma rog. Tu sa fii fericit :)

botzo spunea...

pot influentza si eu intr-o mica parte?...si makr ma folosesc de dreptul meu la libera exprimare...makr atat mi-a ramas dak multe din celelalte drepturi imi sunt luate...oricum in curand o sa-mi fie luat si asta...