Heruţa

Nu am nimic impotriva câinilor de rasă, chiar mi-aş dori unul, dar parcă aceşti câini nu au personalitate. îi vad când mă uit pe geam in zgardă plimbaţi dimineaţa de copile. îi văd seara când plec in oraş plimbaţi de cate o bătrânică şi mă uit la ei şi-mi dau seama că sunt toţi la fel (mă refer la cei de aceeaşi rasă). aţi văzut vreodată un câine metis să arate la fel ca altul? plus ca ei au mai multă personalitate, priviţi-i cu atenţie. dacă nu aveţi timp de urmărit câini atunci va povestesc eu căteva păţanii ale celui mai indrăgit câine dintre cei pe care i-am avut.

Am primit-o cănd avea doar o lună şi mi s-a spus că e corcitură între boxer şi pechinez. mi s-a părut mai degrabă că era între boxer şi maidanez. era mică cât sâmburele de dudă. i-am confecţionat repede cu taică-miu un culcuş şi el a stat toată noaptea s-o vegheze şi s-o hrănească. nu a făcut asta nici cu mine, deci începutul era promiţător.
Ca să nu vă plictisesc am să sar la părţile importante ale vieţii ei. bineînţeles că ne-a luat mult timp până să-i "explicăm" faptul că noi o scoatem afară pentru a-şi face nevoile. după ce a inţeles asta a avut nevoie de o perioada de tranziţie căci după ce o aduceam de-afară făcea şi-n casă. afară cerea evident ca orice câine civilizat prin lătrat, muşcat şi zgâriat uşa cu ghearele.
Numai ca Heruţa nu ieşea afară pentru a-şi face nevoile aşa cum bănuiţi ca apoi sa revină în casă. nu, ea işi făcea nevoile chiar în faţa uşii administratorului (un moş de vreo 70 şi ceva de ani înjurat cam de toată lumea) şi nu îşi schimba niciodată locul. dar totuşi ieşea afară şi făcea asta pentru a se dezmorţi puţin, nu? prin dezmorţit căţeluşa mea înţelegea să alerge ca bezmetica 10 minute incontinuu in jurul blocului. şi fugea, nu aşa, era cel mai rapid câine din cartier. normal că te plictiseai s-o aştepţi aşa că urcai înapoi în casă iar ea se întorcea singură când se plictisea şi chiar aşa se întâmpla. Heruţa mea ştia drumul înapoi acasă mai bine decât frati-miu care dacă pleca nu se mai întorcea. cum rezolvam problema fecalelor de la uşa vecinului? simplu, problema era gata rezolvată: vecinul meu dădea vina pe câinele vecinului de la patru şi asta pentru că îmi vedea mie căinele dimineaţa afară alergând, dar pe-al vecinilor nu *evil*grin*.
Tata a zis dintotdeauna că Hera era singurul membru al familiei care ştia cine e şeful in casa aia şi asta pentru că seara când venea acasă căţeaua n-avea linişte până tata nu o atingea. apoi când ne aşezam la masă ea se urca pe canapea între mine si tata şi ne implora din priviri (mai mult pe tata că ştia că pe mine nu trebuie să mă impresioneze ca să-i dau de mâncare). de ce nu se ducea şi la mama sau bunică-mea? tot tata a rezolvat şi enigma asta :"fiind şi ea femeie ştie ca sunt mai zgârgite şi se oboseşte degeaba".
Şi pentru că ştia cine e şeful normal că dormea tot cu tata şi mama. numai că nu putea fi nesimţită aşa că dormea la picioarele lor. mai interesantă e tehnica de urcat in pat a Herei: se urca pe la capul alor mei, se strecura pe sub cearceaf/plapumă până la picioarele lor şi scotea doar capu. bineînţeles că tata nu se putea abţine şi o dezvelea de vreo câteva ori până să adoarmă, iar săracul căţel trebuia să dea turul patului de cel puţin 5 ori pe noapte.
Dacă erai trist avea cine să te înveselească prin metode proprii: Hera considera ca daca sare pe tine ca Dino din "The Flinstones" şi te linge pe faţă ţie o să-ţi treacă orice supărare. ce e amuzant e că avea dreptate *smile*.
Ar mai fi de povestit momentele în care era plimbată cu trotineta, sau momentele în care vroia să se dezmorţească în casă dar nu punea frână la timp şi dădea cu capu de uşile de la bai aflate în cele două capete ale holului pe care ea se antrena. ah, şi nu vreţi să ştiţi cum miroseau flatulaţiile ei. jur că dacă erai langă ea in momentele acelea te apucau pandaliile.